Cum influențează cultura din care provenim experimentarea și exprimarea iubirii? Dovezile cercetărilor arată că dragostea este o emoție universală trăită de majoritatea oamenilor, în diferite perioade ale istoriei și în toate culturile lumii, însă impactul culturii face ca manifestările iubirii să fie exprimate diferit, influențând modul în care oamenii conceptualizează iubirea și felul în care simt, gândesc și se comportă în relațiile romantice.
Eforturile sistematice ale cercetătorilor din științele sociale de a înțelege iubirea romantică au început de la jumătatea secolului al XX-lea, însă numai în ultimele decenii acest subiect a devenit popular în cercetările științifice. Astfel, sociologii, antropologii, psihologii au fost interesați să investigheze dacă iubirea romantică este o emoție universală raportându-se la diferite culturi și la diferite perioade din istoria omenirii. Multe publicații au pus lumină în înțelegerea iubirii romantice ca fenomen cultural.
Iubirea romantică - etimologii
Se pare că iubirea este o emoție universală și bazală a omenirii: când un bărbat sau o femeie se îndrăgostește, ei simt asta din interiorul lor, fără să aibă nevoie de cuvinte. Barierele culturale și de limbaj nu contează. Comunicarea verbală și non-verbală face ca iubirea să fie posibilă. Oamenii sunt curioși să afle cum se spune ”te iubesc” în alte limbi. Je t’aime, Ich liebe Dich, Ti amo, "wo ai ni" (chineză) etc. Următoarele cuvinte sunt probabil cele mai cunoscute în toată lumea: love, Liebe, amor, amour, amore (italiană). Aceste cuvinte au numeroase conotații purtând în ele sensuri diferite și reflectă forme și categorii variate ale iubirii. De exemplu, amor se trage din protocuvântul ma-ma. Amo şi amor (= iubesc, iubire în latină) provin, la origine, din primul „cuvânt” pe care îl rostesc bebeluşii când încep să vorbească: am. Am a devenit, cu timpul, în limba celor mai vechi strămoşi ai noştri, indo-europenii: amma şi ami, adică „mama” şi „mami”. Și în limba română a fost preluat cuvântul ”amor” cu extensiile amoros, amorez, a se înamora şi a se amoreza. Însă, românii au preferat să folosească dragoste şi a iubi, iubire din limba slavilor aşezaţi prin aceste părţi. Dragoste provine de la rădăcina indo-europeană dher, un lucru era bine fixat, solid, zdravăn, stabil, bine întemeiat, neclintit sau un lucru care te ține bine sau pe care îl ții cât de bine poți şi căruia nu vrei să-i mai dai drumul … cu nici un preț, pentru că … este de preț. La acest dher, slavii au adăugat sufixul -go- formând cuvântul dragu (care se referea la o persoană sau un lucru la care țineau foarte mult). Din dragu l-au format pe dragosti, un lucru prețios sau care costă mult. De la ei le avem şi noi, cu deosebirea că, în timp ce în toate limbile slave dragosti era şi mai este doar: un lucru scump, prețios, de mare valoare, în româneşte el are numai sensul de … dragoste! Iubire din româneşte este rudă cu love din engleză şi cu Liebe din germană. L-am primit tot de la slavi (liubi, iubire şi liubiti, a iubi, în slava comună). S-a născut din rădăcina indo-europeană, leubh- = a-i plăcea, a iubi, a dori/a voi și este rudă cu latinescul libido, dorință, poftă (v. faimosul libido freudian). Deşi e un sinonim perfect pentru dragoste, iubirea e mai „ataşată” de dorință şi de plăcere (străvechile ei semnificații).
Etimologic vorbind, dragostea vine din rădăcina puterii şi este cea care le ține pe toate. Iubirea este bucurie şi plăcere, iar amorul, desfătarea desfătărilor şi dezmierdarea dezmierdărilor, pentru că aminteşte de atotdesfătătoarele mângâieri ale… mamei. Și dacă tot am amintit de dezmierdare din limba română, cuvântul provine din dis-merdare (curățarea bebeluşului de merda, murdărie, în latina populară). În timp ce celelalte limbi latine au păstrat şi folosesc ca pe o înjurătură numele acestei murdării: fr. merde; it. merda; sp. mierda; port. merda, în română s-a păstrat numai de-merdarea. Se pare că numai pentru strămoşii noştri acest gest delicat al mamei de a-şi curăța bebelușul de murdăria lăsată în scutec a fost simțită ca o atingere plină de iubire, o mângâiere.
Sintagma de iubire romantică
Este folosită în special în literatură, fiind adesea înlocuită cu dragostea pasională și atracția sexuală, care sunt de multe ori sinonime ale iubirii romantice. Ele au elemente în comun, însă sunt și diferite. Iubirea romantică are subcategorii diferite; unele dintre acestea sunt legate de dragostea sexuală. Însă, sexualitatea nu este identică cu iubirea; mai degrabă este modul prin care este exprimată și trăită în relații. Noțiunea de iubire romantică este un amestec de dorință sexuală și afecțiune așa cum o descrie Havelock Ellis în volumele ”Studiul în psihologia sexului” (1897-1928). Ellis a concluzionat că iubirea este cel mai bine reprezentată de un amestec între dorință și prietenie care implică tandrețe și afecțiune. Alți cercetători susțin că iubirea romantică este profund legată de atracția sexuală (Fisher, 2004; Hatfield &Rapson, 2005; Hatfield, Rapson & Martel, 2007), alții spun că este o formă de iubire diferită de nevoile provenite din dorința sexuală (Ellis, 1960; Fromm, 1956; Jankowiak, 1995). Așadar, iubirea romantică implică în general un mix de dorință sexuală și nevoi emoționale: vârfuri emoționale, exaltare, pasiune.
În alte definiții, iubirea romantică este caracterizată de afecțiune puternică, atitudini nerealiste și idealiste față de partener și sentimentul de l’amour toujours, în care iubirea nu se sfârșește niciodată. Iubirea romantică se distinge de asemenea și de cea platonică. Iubirea platonică este ”o relație foarte apropiată, plină de afecțiune, între două persoane, însă nu implică intimitate sexuală” (Gooch, 1989). Iubirea platonică este pur spirituală, exprimată în mod exclusiv într-un mod non-erotic. Cu toate acestea, există un potențial de schimbare în relație, de la iubirea platonică putându-se trece la una romantică.
