Poate fi gelozia o dovadă de dragoste?
Ceea ce este relevant nu este faptul că există gelozia ca atare ci faptul că în funcție personalitate, oamenii pot experimenta și exprima gelozia în moduri diferite. Unele persoane au predispoziția de a fi sau nu geloase. Altele, trăiesc, simt gelozia, dar nu o exprimă. Alte persoane simt și își și exprimă gelozia, într-un mod sănătos (vorbim, în general, de o structură de personalitate integrată și de o capacitate de a face și de a fi în relații sigure în care se comunică deschis sentimentele).
Alte persoane își exprimă gelozia într-un mod nesănătos (personalitățile mai mult sau mai puțin dezadaptative care trăiesc în relații disfuncționale unde apar trăiri intense, suspiciuni, gânduri ruminative sau/și comportamente de la control exagerat al partenerului până la violențe fizice. Mai este un punct important de amintit și anume că unii oameni afirmă că nu au fost geloși niciodată, lucru care, de asemenea, ne-ar putea duce cu gândul la o incapacitate de a face relații sănătoase, pentru că cei care nu simt gelozie (deloc!) probabil că folosesc ca mecanism de apărare negarea, care le blochează percepțiile, pentru a-i determina să nu trăiscă gelozia (detașare de emoții, răceală afectivă pentru a evita suferința)
Gelozia apare în viața oamenilor și este o stare ce oscilează între ură și iubire, între realitate și proiecție. Gelozia este un conflict relațional într-o situație în care apar trei persoane, cel mai gelos fiind acela a cărui relație de durată a fost violată. Însă poate fi traumatizant pentru amândoi partenerii, și pentru cel care simte acest lucru și pentru cel spre care este direcționat. Este un chin intens și insistent, care perturbă relația aducând cu el frica de abandon și de trădare. Gelozia este distructivă cu sentimente de insecuritate. Ea este privită ca semn de slăbiciune, iar din această cauză este amestecată cu rușinea. Rușinea și gelozia se alimentează reciproc: percepția unui rival conține ideea propriei neputințe în comparație cu celălalt, prin urmare dă naștere la rușine și gelozie, dar și la invidie pentru că acel rival are mai multe calități și e mai puternic decât cel înșelat. Astfel, în criza unui cuplu, când apare triangularea, se re-creează situația oedipiană, prototipul din copilărie al geloziei, atunci când copilul se simțea neputincios în comparație cu rivalul adult.
De multe ori oamenii spun că dacă nu ești gelos, nu iubești cu adevărat. Și totuși, gelozia nu e iubire. Ea este o emoție puternică și complexă pe care o simte unul dintre cei doi parteneri la gândul că este înșelat și că-și va pierde dreptul de posesie asupra celuilalt. Rivalitatea cu o a treia persoană este în mod obișnuit implicată și subliniază aspectul crucial al geloziei; ea apare în situația de trei persoane în care persoana geloasă se teme că o a treia persoană va intra în relația de cuplu și va lua în posesie partenerul.
Un pic de gelozie nu strică. Gelozia, în doze acceptabile poate fi interpretată ca dovadă de dragoste și poate fi ”sarea și pieperul” în dinamica de cuplu. Cine și-ar putea dori să trăiască o viață în care cuiva îi pasă atât de puțin de celălalt, ori celălalt este atât de puțin valorizat? Dacă cineva este prețios pentru noi, probabil e bine să existe un minimum de gelozie. Gelozia este adesea cea care ațâță partenerii, este un preludiu. Este mai degrabă o joacă. Partenerii se tachinează și se acuză de infidelitate chiar dacă știu că sunt devotați unul altuia. „Nu e de mirare că vii așa de târziu acasă de când ai colega cea nouă la serviciu!”. La unii acest tip de remarci rămân la nivel de glumă, la alții însă este un sentiment de neîncredere, îndoială: ”Ce ai vrut să spui cu această remarcă?”. Aceste remarci sunt inocente pentru cei care se iubesc. Este un semn de loialitate când partenerii își pot împărtăși suspiciunile fantasmatice ilicite, însă este un semn de neîncredere când totul trebuie să fie concret, unde acuzațiile jucăușe nu sunt permise.
În cazurile geloziei patologice, tachinarea și joaca nu sunt prezente. Gelosul este preocupat foarte serios și stresat de infidelitatea partenerului. Ideea e că acest lucru nu dispare prin reasigurări, toate dovezile fiind transformate pentru a se potrivi conceptului de infidelitate și de libertate sexuală. Aceste idei au puterea unui puternic delir, provocând agonie. De exemplu, există parteneri care sunt geloși pe foștii parteneri ai acestora. Gândurile că au avut pe altcineva înaintea lor, că acelora li s-a împărtășit iubirea pentru prima oară, îi aduc la disperare.
Totuși, gelozia proiectivă și cea delirantă nu au de a face cu iubirea, ci mai degrabă cu teama, nesiguranța, sentimente refulate sau răni arhaice imprimate adânc în istoricul nostru. Atunci când gelozia depășește doza tolerabilă, se transformă în nevoia de control față de celălalt, provenită din teama de singurătate (angoasa de abandon), din lipsa de încredere în sine (lezări narcisice repetate în copilărie) și din teama de a pierde afecțiunea celuilalt (angoasa de pierdere a iubirii). Așadar, gelozia nu înseamnă iubire autentică, ci este un semnal al nevoii de iubire din partea celuilalt, destinat să vindece rănile din trecut. Persoanele geloase au nevoie permanentă de confirmări și reconfirmări de iubire: ”Mă mai iubești?”.
Vezi bibliografia la Gelozia... (5)
