Impactul culturii asupra experienței oamenilor în iubirea romantică
Cultura poate avea o influență puternică asupra felului în care oamenii concep dragostea pasională și dorința sexuală (Hatfield & Rapson, 2005). Mulți bărbați, de exemplu, sunt învățați să separe sexul de dragoste, în timp ce multe femei sunt învățate să le conecteze. Motiv pentru care, aceste două semnificații diferite atribuite iubirii au cauzat foarte multă suferință în relațiile de iubire (Hatfield & Rapson, 2005).
Cum influențează cultura colectivistă și cea individualistă experiența subiectivă a iubirii romantice? Culturile individualiste cum sunt cele din S.U.A, Marea Britanie, Australia, Canada și țările din Europa de Vest și de Nord se centrează mai mult pe interesul față de sine, pe autonomia personală, pe luarea propriilor decizii etc. Pe de altă parte, culturile colectiviste precum China, multe țări din Africa și din America de Sud, Grecia, Italia de Sud, Insulele Pacifice induc oamenilor să subordoneze motivațiile personale intereselor grupului, punându-se accent pe loialitatea față de grup și nu pe interesele proprii. Aceste culturi încurajează interdependența și sugerează că deciziile de grup sunt mai importante decât cele individuale (Markus & Kitayama, 1991; Triandis, McCusker & Hui, 1990).
Individualismul este caracterizat prin dorința de a fi autonom. Oamenii tind să experimenteze ambivalent orice dependență de alte persoane. În acest tip de cultură, mariajul bazat pe iubire este perceput ca fiind un ideal. Însă apare un paradox: motivația persoanei de a fi independentă intră în contradicție cu nevoia de a fi cu cineva. Karen și Kenneth Dion (1991) au subliniat că oamenii cu manifestări individualiste puternice sunt mai puțin predispuși să se îndrăgostească și mai dornici să aibă relații fără prea multă intimitate. Cu cât mai mare gradul de individualism, cu atât mai lipsite de profunzime relațiile de dragoste. Atunci când gradele individualismului sunt mai mici, chiar dacă individul se percepe ca separat de ceilalți, iubirea oferă șansa de a rupe granițele și de a evada din sentimentul că ești singur. Dragostea devine puntea care conectează o persoană de cealaltă. Această conexiune, implică și libertate. Dacă o relație nu oferă ceea ce se aștepta de la ea, partenerii sunt liberi să renunțe unul la celălalt.
În culturile colectiviste, oamenii experimentează dependența în viețile lor ca fiind normală. Astfel, când fac alegeri în relațiile romantice, aceștia iau în considerare nu numai ce este mai bun pentru ei dar și cum îi afectează pe cei din jurul lor. Colectivismul vede iubirea ca fiind pragmatică, bazată pe prietenie, având obiective și scopuri altruiste (Dion & Dion, 2005).
