Diferențe între anumite tipuri de gaslighting
În literatura psihologică se vorbește despre diferențe de grad între gaslighting-ul făcut cu intenție rea și cel făcut neintenționat, care apelează mai degrabă la mecanisme inconștiente. Gaslighting-ul narcisicilor, psihopaților, sociopaților care au o țintă clară în a-i înnebuni pe ceilalți, arată diferit de gaslighting-ul celor care nu sunt conștienți de agresivitatea și furia pe care le au. Aceștia nu-și dau seama că manipulează, deși la un anumit nivel știu că vor ca celălalt să li se subordoneze, să li se supună. În acest ultim caz, gaslighting-ul neintenționat este întâlnit ca fenomen mult mai comun între parteneri, așa cum am exemplificat în exemplele din articolul 2 despre gaslighting.
Gaslighting-ul făcut intenționat are nuanțe mult mai subtile, este mai ”pervers” decât al celui făcut de-a dreptul, acesta din urmă fiind mai degrabă neintenționat. Adică comportamentul este la vedere (abuzatorii folosesc injurii, insulte, țipete chiar și violență fizică), la cel intenționat nu există neapărat acuzații directe. Din acest punct de vedere este mult mai grav/periculos pentru că acest tip de abuz nu este evident sau explicit. Persoana targetată nu se poate apăra, fiindcă abuzatorul se joacă cu mintea ei. Manipularea se face prin moduri subtile de control, prin mesaje nocive transmise celuilalt fără furie evidentă. De ex., în unele cazuri, abuzatorul își poate ”diagnostica” partenera cu probleme grave. EA:”Mă simt bine.” EL: ”Nu! Ești depresivă!” EA: ”Ba nu, încerc să-mi fac treaba bine.” EL:”Nu! Ești depresivă și ar trebui să apelezi la un profesionist ca să poți să fi ajutată.” EA:” Pe bune, lasă-mă în pace!” EL: ”Ești depresivă, nu te pot lăsa în această stare!”
Un alt mod de operare al celor care-și abuzează victimele intenționat, este acela prin care gaslighterii nu-și lasă partenerii să mai comunice cu alți oameni. Fac tot posibilul să le taie toate legăturile cu exteriorul. Astfel, le spun victimelor să nu mai creadă în ceilalți sau încearcă să-i țină pe ceilalți departe de victimele lor. Abuzatorii pot implicit sau explicit să amenințe un terț, ca acesta să nu se implice. Astfel, victimele devin întemnițate nu numai metaforic în propria lor minte, pe cale de a înnebuni, ci și într-un mod concret, nemaiputând să-și regleze sub nicioa formă adevărul asupra realității și adevărul despre ele însele. Interzicerea contactului social reprezintă un instrument puternic de a menține puterea abuzatorilor asupra victimelor lor.
Acest tip de abuzatori mint în mod repetat, îi induc în eroare și îi confuzează pe parteneri. Ei pot spune că partenerul i-a înțeles greșit, că inventează lucruri, că sunt confuzi, că nu-și amintesc bine sau că exagerează. Minciunile și înșelătoriile sunt adesea la vedere, însă victimele nu-și mai dau seama care este adevărul. Partenerul abuziv poate fi atât de sigur pe sine, atât de convingător încât celălalt se îndoiește de propria realitate.
Factori predispozanți ai persoanei care devine victimă
Cu toții putem pica mai mult sau mai puțin în plasa gaslighting-ului. Până acum, am amintit de ceea ce poate produce acest fenomen, ce efecte traumatice are asupra persoanei respective. Însă, mulți autori vorbesc și despre prerechizitele pe care le are cineva pentru a cădea victimă a unui astfel de abuz. Calef și Weinshel (1981) afirmă că dacă gaslighting-ul țintește în sfera unui conflict intern al victimei (mai ales dacă acesta implică rușine și vinovăție), posibilitatea ca victima să se lase abuzată este mai mare. Stern (2007) vorbește despre victime ca având un filon preexistent al insecurității, al neîncrederii de sine (cu alte cuvinte persoane vulnerabile narcisic), lucru care a dat naștere unei nevoi crescute de aprobare și validare, contribuind la o dependență și mai puternică față de manipulator. O asemenea nevoie poate proveni și de la atașamentul pe care îl are victima față de abuzator și față de relația cu acesta.
Dacă victimele vor să mențină ”armonia” și să evite conflictul – să nu se simtă vulnerabile, neiubite – singura lor opțiune este să se conformeze modului în care partenerul abuzator vede lucrurile. Practic, victima participă la propria ei opresiune. Aici nu vorbim nicidecum despre faptul că persoana respectivă este vinovată pentru ceea ce i se întâmplă, ci despre faptul că vulnerabilitatea ei provine din încrederea pe care i-o acordă celui din relație, pe care îl iubește, îl respectă și uneori îl idealizează. În general, vulnerabilitatea nu reprezintă un lucru rău și nici nu este de evitat în relațiile sănătoase, fiindcă bazându-se pe respect mutual, cei doi parteneri de cuplu nu ar trebui să aibă vreo dificultate în a-și arăta părțile lor vulnerabile. Însă relațiile dintre gaslighteri și victime sunt asimetrice. Victimele care-și idealizează abuzatorii ridicându-i pe un piedestal, se pun în poziția de a fi extrem de vulnerabile. Motiv pentru care, gaslighterii profită, abuzând de încrederea pe care o primesc de la victime.
Concluzii:
Abuzatorii folosesc gaslighting-ul pentru a-și ține în control deplin victimele, discreditându-le până în punctul în care acestea își pun la îndoială sănătatea mintală, se simt îngrozitor în legătură cu ele însele și nu-și mai dau seama care este adevărul. Pentru gaslighteri este vorba despre a domina prin exercitarea puterii și despre a provoca durere. Ceea ce simte victima nu contează pentru ei, pentru că își hrănesc ego-ul din a răni, din a-i face pe ceilalți să sufere.
O persoană care a fost supusă gaslighting-ului și-a diminuat încrederea în sine, în capacitatea ei de percepție și de memorie, în capacitatea de auto-cunoaștere, de a socializa cu încredere cu alți oameni. Acest lucru înseamnă nu numai că se îndoiește de propria judecată ci este izolată și de orice sursă care i-ar putea restaura încrederea în sine, în propriile insight-uri și în conexiunea cu realitatea.
BIBLIOGRAFIE
1. Calef V. and Weinshel E. (1981). Some Clinical Consequences of Introjection: Gaslighting. Psychoanalytic Quarterly 50.
2. Dorpat, Th. L. (2007). Gaslighting and Interpretation of Distorsion. Crimes and Punishment: America’s Culture of Violence. Algora Publishing, N.Y.
3. Freud, A. (1937, 1967). Eul și mecanismele de apărare. Editura Fundației Generația, București, 2002.
4. Gass, G. and Nichols W. (1988). Gaslighting: A Marital Syndrome. Contemporary Family Therapy 10.
5. Groves, J. E. (2018). Hamlet on the Couch: What Shakespeare Taught Freud. Routledge, N.Y.
6. Hurvich, M. (2003). The Place of Annihilation Anxieties in Psychoanalytic Theory. Journal of the American Psychoanalytic Association.
7. Searles, H. (1959). The Effort to Drive the Other Person Crazy – An Element of Etiology and Psychoterapy of Schizophrenia. Collected Papers, NCBI, J. Med. Psychol.
8. Stern, R. (2007). The Gaslight Effect: How to Spot and Survive the Hidden Manipulations Other People Use to Control Your Life. New York: Morgan Road Books.
