Și în domeniul psihopatologiei, putem afirma că există creații artistice. Gândirea bolnavilor psihici (aflată mai degrabă sub influența proceselor primare, în funcționarea non-verbală), nu este în mod necesar anti-creativă ci, dimpotrivă, ea poate conține rădăcinile creativității. Mai degrabă, suprimarea, negarea și refularea unei astfel de gândiri este distructivă (Sharp, 1951). ”Suntem cu adevărat săraci dacă suntem doar sănătoși” (Winnicott, 1945).
Creațiile bolnavilor psihici reprezintă universul thanatic al lor, greu de pătruns, greu de tolerat, pentru că persoanele cu tulburări sunt ”ființe care se neagă pe sine”, trăiesc un soi de ”transcendență pe dos” (Enăchescu, 2006). Dacă adultul ”sănătos” îşi ascunde spaţiul fantasmatic, îl fereşte de lume, îl închide în metafore, în alegorii, în abstractizări încercând prin acest travaliu de elaborare să dea un sens trăirilor sale interne, bonavul psihic își poate arăta întreaga gamă a pulsiunilor sale (erotice, thanatice), cu dorinţele mortifere, agresivitate sau cruzime, sadismul sau fetişismul său (Luca, 2017).
Într-un fel, numai prin acest mod de exprimare artistică a bolnavilor psihici, putem să înțelegem cât de cât ce se petrece în interiorul lor. Prin intermediul creațiilor artistice intrăm în universul iraționalului, în acea lume stranie, în care încercăm să descifrăm un ”alt” limbaj prin care ei își comunică trăirile sufletești. ”Întâlnirea cu arta psihopatologică realizează momentul de trăire a Nebuniei celuilalt, o trăire care este simțită ca o revelație a celeilalte fețe a umanului, starea de alteritate a ființei sufletești” (Enăchescu, 2006). Cu alte cuvinte, ca spectatori, ne întâlnim cu propriile noastre angoase de moarte.
Însă în psihopatologie, nu mai putem vorbi neapărat de creație propriu-zisă unde există procese transformative și structură ci, mai degrabă, din cauza tulburărilor cognitive, afective, se întrezărește lipsa coerenței interne. Operele acestora exprimă într-un mod concret, o reproducere a stărilor interne și nu neapărat simbolizarea acestora. Transformarea stărilor concrete în cele care au valoare de simbol, de metaforă țin de capacitatea de sublimare a omului sănătos. Persoana bolnavului ”se descarcă” proiectând în exterior conținuturile sale sufletești, tensiunile, temele delirante și halucinatorii, situațiile conflictuale, psihotraume, teme obsesionale, fobii etc. De obicei, lucrările acestora traduc atitudinea față de lume, rezerva, ruptura sau chiar refuzul realității externe. De exemplu, în lucrările de pictură sau desen, putem observa apelul la tehnici și coloristici diferite, în funcție de patologia fiecăruia. În schizofrenie, găsim rigiditate, răceală cromatică, compoziții cu aspect bizar, discordante, lipsite de coeziune, au caracter primitiv sau infantil asemănătoare cu desenele copiilor; în epilepsie, compozițiile sunt bogate, tratate minuțios, insistându-se pe detalii, cromatica este caldă, explozivă, șocantă; în psihozele afective, tematica este bogată, încărcată, cu o cromatică caldă în stările de excitație maniacală, devenind sărăcăcioasă, simplă, cu o cromatică rece, sumbră în cursul stărilor de depresie; alcoolicii, au tematici prin care-și exprimă visele lor terifiante, stări halucinatorii de factură catastrofică, tonalitatea cromaticii fiind violentă, contrastantă; în nevroze, lucrările sunt mai apropiate ca manieră de tratare compozițională de stilul de lucru al artiștilor normali: compoziția este organizată coerent, iar semnificația conținutului său este una simbolică (Enăchescu, 2006).
Astfel, această creație insolită psihopatologică a fost considerată de unii ca fiind formă de artă, alții au văzut-o ca pe o formă proiectivă a conținutului intrapsihic thanatic, mortifer, alții au interpretat-o ca fiind o activitate creativ-terapeutic-cathartică.
Concluzii
Puterea Erosului există în intimitatea și în conexiunea cu ceilalți și, cel mai important, în profunzimea conexiunii cu sinele nostru. Când vorbim despre Eros, ne referim la frumusețe, la forța vieții, a energiei creative în cunoaștere și în folosirea acesteia în limbajul nostru, istoria și cultura noastră, în iubire, în general. Erosul este deopotrivă forța auto-definirii și forța creativă a schimbării. Cu toate acestea, și Thanatosul cu aspectele lui agresive și auto-distructive ne pune în fața acceptării a ceea ce este ”urât” în noi, indezirabil, și nu în ultimul rând, ne confruntă cu realitatea inerentă a morții. Însă, realizarea înalt creativă este aceea de a da expresie atât conflictului cât și uniunii celor două pulsiuni (Segal, 1947).
Revenind în final la travaliul psihic, indiferent că vorbim despre travaliul visului, travaliul doliului, travaliul creator, ne aflăm în sfera proceselor transformatoare ale eului, ale sinelui, în care trecerea se află cumva treptat, gradat: de la sănătate mintală la dezordine psihică, de la dezordinea psihică la vindecare, de la creativitate originară, la creaţie autentică (Luca, 2017).
Creaţia, conform Ellei Freeman Sharp (1951), ajunge la a fi mai mult decât sublimare în măsura în care este o experienţă fundamental bună, din punct de vedere psihic şi fizic, triumfând asupra agresivităţii şi angoasei, altfel spus asupra Thanatosului. În creaţie găsim acea continuitate de a fi, o atât a subiectului, cât şi a obiectului. De aceea, această arie de existenţă şi creaţie sunt esenţiale pentru artă, religie, ştiinţă și cultură.
BIBLIOGRAFIE
1. Ehrenzwieg, A. (1967). The Hidden Order of Art. University of California Press
2. Eissler, K.R (1961). Leonardo Da Vinci: Psychoanalytic Notes on the Enigma. Hogarth Press, London
3. Enăchescu, C. (2006). Artă și nebunie. Editura Arpad Harangozo, București
4. Freud, S. (1920). Dincolo de principiul plăcerii. În Psihologia Inconștientului, Opere Esențiale, vol 3., Editura Trei, București, 2017
5. Green, A. (2001). Life narcissism, death narcissism. Free Association Books, London
6. Gold, S. (2004). Getting your tutu wet: Creativity, Destructiveness and Survival. Journal Group of PsychologySito
7. Kohut, H. (1971). The Analysis of the Self: A Systematic Approach to the Psychoanalytic Treatment of Narcissistic Personality Disorders. International Universities Press, New York.
8. Kriss, E.(1952). Psychoanalytic Explorations in Art. International Universities Press, New York
9. Laplanche, J. (1970). Why the Death Drive?. În Life and Death în Psychoanalysis. Baltimore: Johns Hopkins University Press, 103-24.
10. Luca, D. (2017). Ars Scribendi - între Eros și Thanatos: câteva repere pentru o psihanaliză a literaturii. www. cabinetpsy.ro.
11. Nijstad, B. A. & De Dreu, C. K. W. (2013). Leaving a Legacy Neutralizes Negative Effects of Death Anxiety on Creativity. Personality and Social Psychology Bulletin.
12. Segal, H. (1947). A Psychoanalytic Approach to Aesthetics. In the work of Hanna Segal. U.S.A.: Jason Aronsonp, 1981, p. 203
13. Sharp, E. F. (1951). Dream Analysis: A Practical Handbook for Psycho-Analysts. Hogarth Press Ltd. London
14. Winnicott, D.W. (1945). Primitive Emotional Development. Chapter 12. În Through Paediatrics to Psychoanalysis (1948). London: Hogarth Press, p. 150.
