Cuvinte-cheie: creativitate, Eros, Thanatos, procese primare, procese secundare, sublimare, produs artistic, travaliu creator, psihopatologie
Freud (1920) a identificat două pulsiuni principale aflate în conflict în interiorul omului. Prima este Erosul, pulsiunea de viață, care ține pe de o parte de autosatisfacere, sexualitate și de conservarea speciei, pe de altă parte reprezintă forța de viață, iubirea și creativitatea. Energia care stă la baza pulsiunii de viață a fost numită libido. Thanatosul, pe de altă parte, este pulsiunea de moarte și se manifestă prin auto-agresivitate, sadism, distrugere, violență. În mod similar, și pulsiunea de moarte are energia ei, pe care unii autori au numit-o ”destrudo” sau ”mortido”.
Dacă în privința Erosului, creația este pe tărâmul ei, mă întreb dacă nu cumva și Thanatosul poate avea influențe asupra procesului creativ, chiar dacă pare o contradicție în termeni, fiindcă are la bază distructivitatea. Emoțiile și sentimentele negative cum sunt ura, invidia, gelozia, răzbunarea, agresivitatea reprezintă partea întunecată a noastră, umbra pe care de multe ori nu o conștientizăm. Oricum, ”aripile” Thanatosului ne ating într-o mai mică sau mai mare măsură pe toți. Dacă acestor stări negative le dăm acces să se manifeste, ele vor prinde contur prin mijloace creative, cu ajutorul sublimării, și se vor concretiza în produse ale creației. Voi încerca să argumentez că există și în forța distructivă sau mai degrabă în teama de forța distructivă din noi o capacitate de a transcende angoasele de moarte, de a face față fricilor noastre care ne bântuie într-un fel sau altul pe fiecare dintre noi.
De vreme ce ambele tendințe co-există în interiorul nostru și atât timp cât ele nu sunt negate, pot fi surse în aceeași măsură pentru creativitatea noastră.
Eros și Thanatos în mitologia greacă
Până la semnificația pe care a dat-o Freud acestor două concepte, primii care au vorbit depre Eros și Thanatos au fost grecii antici. În unele mituri Erosul apare ca zeu primordial, care a apărut din Haos, prinzând viață simultan cu pământul și cu lumea subpământeană. Acest Eros nu este nici bărbat, nici femeie, iar creația nu ar fi avut loc fără acesta. El reprezintă impulsul creativ primordial, motiv pentru care există în toate manifestările Cosmosului și în toate formele de viață, inclusiv ale oamenilor. În alte mituri, Eros este fiul Afroditei și al lui Hermes, ori al lui Ares sau chiar Zeus. Acest personaj mitic are în însăși natura lui o ambivalență: era reprezentat ca un băiețel capricios înaripat, de multe ori crud, căruia îi stătea în puteri să arunce cu săgeți (fie în zei, fie în oameni), care erau diferite: unele de aur care aduceau în inima celui lovit sentimentul de iubire, altele erau îngreunate cu plumb provocând dezgustul în sufletul îndrăgostiților.
