Cuvinte-cheie: schizoidie, frica de apropiere, eu regresat, retragere extremă, dilema schizoidă, identitate difuză
Persoanele schizoide sunt descrise ca având tendința spre retragere și izolare socială, își sunt suficiente lor însele și nu simt (aparent) nevoia de a interacționa sau de a fi în comuniune cu ceilalți. Din acest motiv, prezintă afinitate pentru viața în singurătate și par lipsite de interes, de energie, de trăiri emoționale în cadrul relațiilor sociale. Această aparență provine din cauza unui sentiment de insecuritate, care ascunde de fapt căutarea unei conexiuni sigure cu un celălalt de încredere.
Guntrip (1961) a realizat un tablou clinic al schizoidului, evidențiind următoarele trăsături: introversie acompaniată de o viață fantasmatică bogată; retragere/detașare trăită de ceilalți ca pe o evitare de a intra în câmpul interpersonal emoțional; narcisism și autosuficiență (a fi cu ceilalți înseamnă evocarea fricilor de dependență, de a fi luat în posesie); interiorizare defensivă (observată comportamental prin atitudini cinice care-l țin la distanță de ceilalți); însingurare extremă (rezultând în mod paradoxal un dor profund de ceilalți); depersonalizare ca mecanism defensiv (schizoidul trăiește sentimentul pierderii individualității și identității).
O parte a alienării de care persoanele schizoide suferă derivă din faptul că propriile capacități emoționale, intuitive și senzoriale nu le sunt validate, asta din cauză că ceilalți nu văd ceea ce văd ei. Schizoizii au tendința să se afle în contact cu multe reacții emoționale la un nivel de autenticitate care îi uimește și chiar îi intimidează pe cei din jurul lor.
Schizoizii trăiesc frecvent la ”marginea” societății. Ei pot fi ridiculizați ca ”ciudați”, ”stranii”, ”neadaptați” și din acest motiv se poate ”ajunge” greu la ei. În același timp, izolarea lor poate să-i facă pe alții să le pară rău pentru ei și să încerce să relaționeze cu aceștia. Însă, cei care au asemena gesturi, renunță la un moment dat pentru că au fost respinși în mod repetat, ”lăsându-i” mai departe să-și continue existența lor solitară (Gabbard, 2007).
Lumea internă a schizoidului este plină de contradicții și poate să difere considerabil de aparența lui exterioară. ”Individul schizoid aparent este detașat, autosuficient, distrat, neinteresat, în timp ce în interior este deosebit de sensibil, creativ și cu mari nevoi emoționale” (Akhtar, 1992). Rezultatul acestei fragmentări a sinelui este o identitate difuză, schizoizii nefiind siguri cine sunt ei, se simt conduși de gânduri, sentimente, dorințe și nevoi extrem de conflictuale. Această difuzie a identității face ca relațiile cu ceilalți să fie problematice.
Vezi bibliografia la Lumea internă schizoidă...(4)
