Oamenii care-și găsesc sensul și dau sens vieții lor, sunt genul de oameni pe care vrei să-i ai tot timpul în preajmă, sunt plini de viață, oameni care nu se agață de ceilalți parazitându-i și vampirizându-i cu problemele lor, considerându-i pe ceilalți potriviți pentru a-și deversa deșeurile. Sunt oameni bine așezați, cu un eu puternic, care nu se lasă dobărâți cu una cu două. Sunt cei care nu renunță, care au voința de a fi câștigători însă fără să lezeze pe nimeni, fără să calce pe cadavre. Sunt oameni ale căror fapte te inspiră și te fac să îți spui: ”dacă ei pot și eu pot!”. Sunt oameni care au grijă de ei, de cei din jurul lor și nu le e teamă să împărtășească experiențele și greșelile lor de viață. Sunt cei care se arată așa cum sunt fără teama de a fi judecați. Când li se aduc critici, le ascultă, se gândesc la ele, nu protestează ridicându-și apărări multiple și dacă consideră că e cazul vor face în așa fel încât să le folosească găsindu-le un sens. Sunt cei care nu se cred nici omniscienți, nici omnipotenți, sunt cei pentru care formula socratică ”Știu că nu știu nimic” devine motto-ul și generatorul lor de a fi. Sunt cei care vor să învețe continuu, indiferent de vârstă, sunt flexibili. Sunt cei care văd tot timpul luminița de la capătul tunelului, văd soarele dincolo de nori, jumătatea plină a paharului. Și nu mă refer la optimiștii incurabili care în principiu, tind să nu aibă o viziune clară a realității și să transforme totul în aur. Sunt acei oameni care văd realitatea așa cum e, cu bune și rele, fără să dramatizeze și să ornamenteze cu mileuri și dantele inutile. Diferența e că se concentreză pe cele bune, integrându-le și pe cele rele. Adică nu le neagă, ci le acceptă așa cum sunt. Sunt cei care atunci când suferă o fac cu demnitate și nu din orgoliul rănit... Sunt cei care-și acceptă suferința, o trăiesc după care își iau la revedere de la ea și se repoziționează. Și nu mă refer la ”stoici” care îndură și își spun că plânsul e doar pentru cei slabi. A putea să plângi este o dovadă că ești OM și că îți accepți ”slăbiciunile”. Nu mă refer nici la cei care stau cu steagul dreptății în mână, în numele principiilor de bine, moral și etic, pentru care corectitutinea e singurul lor adevăr. Aceștia tind să fie rigizi și să nu țină seama de afectele și de emoțiile celorlalți. Mai există și categoria celor care spun că ”nu mi-e teamă de nimic”, însă lăsați-mă să mă îndoiesc. Aceștia își ascund fricile, având comportamente extreme, de exemplu contrafobicii. Fiecare om are temerile lui, neliniști, anxietăți, angoase.
Oamenii de la care putem învăța sunt cei care spun că întotdeauna există soluții la probleme și luptă până în ultima clipă. Ei reprezintă modelele pe care vrem să le urmăm. Ei și-au dovedit curajul de-a lungul vieții în ciuda vicisitudinilor. Sunt oameni care se depășesc continuu și care sunt în competiție cu ei înșiși. Sunt oameni cu simțul umorului, care știu să râdă cu alții, nu de alții. Sunt oameni care știu să se amuze la filme, cu prietenii la o șuetă, dar să se și întristeze când e cazul. Sunt oameni care știu să asculte, să lase de la ei, dar să pună și limite, să spună ”nu”. Sunt oameni care înoată în viață ca peștele în apă, adică se simt bine în pielea lor. Ei nu se simt singuri pentru că sunt plini de bucurie. Ei își recunosc greșelile, știu să-și ceară iertare, sunt oameni care-și asumă responsabilități. Sunt cei care știu să se pună la mintea copilului (au capacitatea de a se juca) dar să și vorbească ca înțelepții. Și lista poate continua...
Dacă vă aflați printre cei care au calitățile din lista de mai sus, înseamnă că aveți toate șansele pentru a trăi o viață cât mai fericită, liniștită și împăcată! Slava bogu, cum zice rusul!
